Numărul deceselor în rândul persoanelor bolnave cu COVID-19 a ajuns la 1056, ultimul pacient fiind un constănțean, potrivit datelor comunicate de către Institutul Național de Sănătate Publică.
Un bărbat în vârstă de 66 ani este decesul cu numărul 15 din județul Constanța din rândul bolnavilor diagnosticați cu COVID-19. Acesta a fost confirmat pozitiv în data de 14 mai, iar în cursul dimineții de 15 mai a fost înregistrat și decesul. Pacientul suferea de insuficiență cardiacă congestivă, bypass coronanian, insuficiență bicuspidiană și diabet zaharat.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Serviciul Evidența Persoanelor din cadrul Primăriei Municipiului Constanța a început deja să trimită notificări către persoanele care figurează în baza de date cu actele expirate să se prezinte la sediul serviciului, aflat în incinta City […]
Consilierii locali ai municipiului Medgidia s-au întrunit joi, 28 aprilie, în ședința ordinară a lunii în curs. În cadrul acesteia, toate cele 25 de proiecte de hotărâre au primit votul majoritar al consilierilor prezenți. Primul […]
Comercianții din zona plajei Modern din Constanța, care au fost prinși pe picior greșit, sfidează în continuare legea. Ultimul „scandal“ este legat de două terase cuprinse în cadrul festivalului care au fost închise de către […]
Be the first to comment