Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța este deschis și în luna ianuarie de luni până duminică, între orele 9 – 17.
Biletele pentru accesul la atracțiile din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii pot fi cumpărate de luni până duminică, între orele 9 – 16.30.
De asemenea, programul secției Acvariu din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturi este de luni până duminică, între orele 9.30-16.30.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Statul Major al Forțelor Navale a desfășurat marți, 24 octombrie, la sediul din București, o ceremonie militară, pentru a marca împlinirea, la data de 22 octombrie 2023, a 163 de ani de la înființarea realizată […]
Deputatul PNL Mihai Tararache a transmis astăzi o scrisoare primului ministru prin care îi cere să formeze un Minister al Turismului. Iată scrisoarea deschisă semnată de Tararache: “Vă adresez prezenta scrisoare având convingerea că veți […]
Un bărbat a decedat pe loc iar unul a fost resuscitat de echipajele SMURD după ce motocicleta pe care se aflau a intrat cu viteză într-un utilaj, în apropiere de Hârșova, iar apoi a luat […]
Be the first to comment