Primăria şi Consiliul Local al comunei Cumpăna, în colaborare cu Liceul Tehnologic “Nicolae Dumitrescu” din Cumpăna, organizează un eveniment cultural dedicat omagierii poetului MihaiEminescu.
Astfel, marţi, 15 ianuarie se comemorează 169 de ani de la naşterea Luceafărului poeziei româneşti şi nouă de la marcarea „Zilei Culturii Naţionale”.
La Cumpăna se va desfăşura începând cu ora 10.30, în incinta Casei de Cultură, evenimentul cultural “Dor de Eminescu”.
Elevii din Cumpăna îl vor omagia pe Eminescu prin câteva momente literar-artistice ce cuprind recitări de poezii, eseuri, prin reconstituirea atmosferei basmelor şi poeziilor eminesciene, precum şi printr-o expoziţe de desene pe teme eminesciene, toate acestea având ca obiectiv valorizarea operei lirice şi epice a lui Mihai Eminescu.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Trei bărbați, cu vârste între 31 și 43 de ani, au murit duminică, 8 ianuarie, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat într-un canal de irigații aflat la ieşirea din Cuza Vodă către […]
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut pentru 24 de ore, un bărbat, de 42 de ani, bănuit de […]
Carantina a fost prelungită în municipiul Constanța, iar măsura urmează să fie valabilă pentru încă două săptămâni și intră în vigoare pe data de 18 decembrie, de la ora 20. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de […]
Be the first to comment