Pentru remedierea unei avarii survenită la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de pe strada Fundătura Biruinței, din orașul Cernavodă, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 22 octombrie 2018, în intervalul orar 17.30 – 21.00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile Fundătura Biruinței, Biruinței, Gh. Doja, Păcii, I.D. Chirescu, Independenței, cei din cartierul Tudor Vladimirescu și cei arondați Punctului Termic nr. 1.
“Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții SC RAJA SA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pentru efectuarea lucrărilor anuale de reparații și întreținere a unor instalații și rețele electrice din localitatea Cobadin, județul Constanța, E-Distribuție Dobrogea întrerupe furnizarea energiei electrice marți 5 noiembrie, în intervalul orar 9.00 – 17.00. Fără […]
„Blood Network” ajunge la Constanța, sâmbătă, 29 iunie și duminică, 30 iunie, în Piața Ovidiu. Cei care donează sânge la caravana mobilă, între orele 08:00 – 14:00, vor primi un bilet gratuit pentru prima zi […]
Primăria Municipiului Constanța anunță constănțenii că pentru desfășurarea în condiții de siguranță a manifestărilor prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului Iisus Hristos circulația autovehiculelor în zona peninsulară va fi restricționată după cum urmează: – începând cu […]
Be the first to comment