Unul dintre delfinii care vă așteaptă în fiecare zi. FOTO Cătălin Schipor
Singura condiție este să ai sub 5 ani și să îți convingi părinții să mergi la Delfinariu. Nici ei nu plătesc prea mult. Complexul Muzeal pentru Științele Naturii are în această perioadă un tarif unic pentru Delfinariu, Microrezervație, Păsări exotice și Planetariu:
10 lei – adulţi 5 lei – elevi, studenţi
Pentru copiii sub 5 ani intrarea este liberă
Program de vizitare : Luni – Duminică: 10.00 – 17.00
Reprezentații Delfinariu: Luni – Duminică: orele 12.00 și 16.00
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, înlocuiește din această săptămână indicatoarele rutiere și panourile informative din parcările cu plată. Potrivit reprezentanților instituției, în urma modificării regulamentului parcărilor conform H.C.L. nr. 548/2022, a fost adăugată […]
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat o acțiune de control la Complexul “Eforie Nord”, din județul Constanța, administrat de operatorul economic Hanomag SRL, care desfășoară activitate de alimentație publică. Pentru neregulile constatate, comisarii […]
Dr. Amalia Vancea, medic specialist în recuperare medicală, aduce în atenția publicului rezultatele remarcabile obținute prin utilizarea terapiei NIRVANA în tratamentul tulburărilor de spectru autist. Aceste rezultate deschid noi orizonturi în îmbunătățirea calității vieții pacienților […]
Be the first to comment