S.N. Nuclearelectrica SA (“SNN”) anunță că Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost reconectată la Sistemul Energetic Național în dimineață zilei de 27 martie, urmând să atingă puterea nominală în seară aceleași zile.
Decizia de a opri controlat Unitatea 1 CNE Cernavodă pentru o perioadă de aproximativ 48 de ore a fost luată conservativ în dimineață zilei de 25 martie 2018 și a fost determinată de apariția unui defect la unul dintre sistemele de proces ale centralei, a cărui rezolvare a impus starea de oprire a Unității în conformitate cu cerințele de bază de proiect.
Lucrările de remediere nu au avut niciun impact advers asupra personalului, populației și mediului înconjurător, acestea realizându-se în conformitate cu procedurile specifice ale centralei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pentru remedierea unei avarii survenită astăzi, 23 octombrie 2018, la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 250 mm, de la intersecția străzii Taberei cu Nucilor din localitatea Cumpăna, RAJA Constanța a fost nevoită […]
Consilierii locali din Comana au aprobat rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al comunei. Cheltuielile sunt mai mari decât veniturile prognozate, cu peste 1,3 milioane de lei. Astfel, total venituri pe anul 2021 a fost […]
Un „meseriaș“ din s-a apucat de o construcție într-un oraș din Ungaria și și-a abandonat lucrarea a ajuns sub control judiciar, după ce clientul nemulțumit i-a făcut plângere penală. Bărbatul a fost depistat pe raza […]
Be the first to comment