PSD Constanța a informat că alegerile pentru conducerea organizației județene, care fuseseră stabilite pentru 24 aprilie, au fost amânate la o dată care va fi anunțată ulterior.
„În contextul aglomerării calendarului politic la nivel național, o situație cunoscută public și care implică în mod direct Partidul Social Democrat, organizația PSD Constanța și reprezentanții acesteia, a fost solicitată amânarea datei Conferinței de Alegeri a Organizației Județene PSD Constanța la o dată ulterioară, care va fi stabilită în funcție de programul conducerii centrale a partidului.
Această decizie are legătură strict cu calendarul politic național și urmează să fie validată în cadrul Comitetului Politic Județean”, a anunțat PSD Constanța.
Organizația județeană susține că toate celelalte date și termene premergătoare Conferinței de Alegeri, stabilite anterior prin votul Comitetului Politic Județean, rămân neschimbate și că va fi stabilită exclusiv o nouă dată pentru desfășurarea Conferinței, programată inițial pentru 24 aprilie 2026.
„Având în vedere interesul ridicat manifestat de opinia publică și de mass-media față de acest proces intern, informăm că domnul Daniel Gheorghe Georgescu a depus, în termenul stabilit, scrisoarea de intenție, iar astăzi, în completarea acesteia, a fost depusă Anexa privind Componența Nominală pe Funcții a echipei de conducere, conform calendarului aprobat.
De asemenea, domnul Liviu Tit Brăiloiu a depus un plic conținând Anexa privind Componența Nominală pe Funcții, însă a solicitat personal, în scris, retragerea acestuia în fața Comisiei de Propuneri, în aceeași zi.
În ceea ce privește scrisorile de intenție depuse anterior de domnii Decebal Făgădău, Lucian Lungoci și Cristian Măricel Cîrjaliu, acestea nu au fost completate, în termenul stabilit, cu Anexa privind Componența Nominală pe Funcții.
Conform calendarului în vigoare, următoarea etapă procedurală rămâne în termenul deja aprobat, urmând a fi modificată exclusiv data Conferinței de Alegeri” – PSD Constanța.

Be the first to comment