RAJA oprește miercuri, 11 mai, furnizarea de apă în mai multe zone din municipiul Constanța

Apa e oprită
Se oprește apa. FOTO Arhivă

În vederea executării lucrărilor de racordare a noilor conducte de alimentare cu apă la sistemul centralizat, din zona Stației de Pompare Caragea Dermen din municipiul Constanța, RAJA SA va întrerupe furnizarea apei potabile, din noaptea de miercuri, 11 mai, ora 22.00, până joi, 12 mai, ora 11.00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

  • cartierele Palazu Mare, Tomis Plus, Boreal și Impact;
  • zona comercială Nord ( Carrefour, Dedeman și Selgros);
  • bulevardul Aurel Vlaicu, tronsonul delimitat de bulevardul Tomis și strada Baba Novac.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toți utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă”, au transmis reprezentanții societății.

Investiția face parte din Contractul de Lucrări CL32 – Reabilitare conducte aducțiune Constanța, în valoare de 39.817.836,81 lei cu TVA, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), și constă în înlocuirea conductelor de aducțiune de la nivelul cișmelelor și a stațiilor de pompare Caragea Dermen, Călărași și Palas.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*