Articole de îmbrăcăminte, parfumuri și jucării susceptibile a fi contrafăcute, evaluate la peste 200.000 de lei, descoperite de polițiștii de frontieră constănțeni

Articole susceptibile a fi contrafăcute. FOTO Poliția de Frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în urma unor controale, 179 de articole de îmbrăcăminte, 159 de parfumuri și peste 1.500 de jucării, cu o valoare estimată de 207.000 de lei, bunuri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ale unor mărci cunoscute.

Potrivit Gărzii de Coastă, în data de 02.04.2026, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DN 39, au efectuat un control asupra unui autovehicul care se deplasa pe ruta Turcia-România.

„Astfel, colegii noştri au descoperit în mijlocul de transport, 179 de articole vestimentare și 159 de parfumuri care purtau însemnele unor mărci cunoscute și susceptibile a fi contrafăcute, estimate la o valoare de 169.000 de lei. Bunurile aparţineau unui bărbat în vârstă de 62 de ani, care nu deținea documente de proveniență și nici acordul titularilor de marcă pentru punerea acestora în circulație” – Garda de Coastă.

În aceeași zi, o echipă comună formată din polițiști de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Constanța Sud şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud-Agigea a efectuat controlul fizic asupra unui container încărcat cu bunuri, sosit din China, având ca destinație o societate comercială din Republica Moldova.

În urma verificărilor amănunţite s-a constatat că în interiorul containerului se aflau 1.536 de jucării susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute, în valoare totală de 38.000 lei.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, iar bunurile au fost ridicate în vederea expertizării şi continuării cercetărilor, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*