Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu au efectuat o acțiune pe linia verificării legalității deținerii unor categorii de arme.
Potrivit IPJ Constanța, au fost verificați, la domiciliu, 8 deținători de arme și 3 persoane care au solicitat autorizație pentru armă letală.
În urma acțiunii, au fost fost ridicate, în vederea anulării/suspendării 3 permise de deținere arme și muniții .
De asemenea, a fost ridicată, în vederea indisponibilizării și a continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, o armă neletală.
Totodată, au fost ridicate, în vederea indisponibilizării, 5 elemente de muniție, neletale (cu bile de cauciuc).
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primarul Florin Chelaru anunță începerea reabilitării străzii Constanța din Năvodari, cu fonduri europene. Florin Chelaru a avut o ședință de lucru pe […]
Polițiștii de frontieră constănțeni au descoperit, în Hârșova, un autoturism căutat de către autoritățile din Italia pentru confiscare. Potrivit Gărzii de Coastă, […]
Be the first to comment