Studenți ai Universității Ovidius din Constanța, premiați la Campionatul Național Universitar de Înot

Studenți ai Universității Ovidius, premiați la Campionatul Național Universitar de Înot. FOTO UOC

Șase studenți ai Universității Ovidius din Constanța (UOC) au participat, în perioada 29 – 30 aprilie, la Campionatul Național Universitar de Înot, care a avut loc la Bacău.

Potrivit lect. univ. dr. Petrescu Andrei Mădălin, coordonatorul lotului care a reprezentat UOC la competiție, studenții UOC au obținut locul I la proba de ștafetă 4 x 50 m liber masculin și locul III la proba de ștafetă 4 x 50 m mixt masculin. Ștafeta a fost formată din: Stoica Alexandru, Tulea Sebastian, Tranulea Cristian (studenți ai Facultății de Educație Fizică și Sport) și Popescu Mihai (student al Facultății de Medicină).

„La probele individuale, Stoica Alexandru s-a impus la proba de 100 metri liber și a obținut locul I, iar Popescu Mihai s-a clasat pe locul III, la proba de 100 metri spate. La clasamentul general au adus puncte Vlaicu Andreea (locul IV, la proba de 100 m spate), Moraru Suvoiu Daria (locul VII, la proba de 100 m liber), Tulea Sebastian (locul IV, la proba de 100 m bras) și Tranulea Cristian (locul V, la proba de 100 m fluture­­)”, a precizat lect. univ. dr. Petrescu Andrei Mădălin.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*