Primăria Cumpăna informează contribuabilii persoane fizice din comună cu privire la procedura de plată a impozitelor și taxelor locale, precum și la actualizarea bazei de date fiscale.
Autoritatea locală solicită locuitorilor să se prezinte la ghișeul Compartimentului de taxe și impozite cu actul de identitate pentru verificarea titularului, documentele autoturismului – respectiv Cartea de Identitate a Vehiculului, necesară stabilirii normei de poluare –, precum și declarația de habitat, utilizată pentru evidența numărului de persoane care locuiesc la o adresă. Persoanele care beneficiază de scutire la taxa de pază, conform H.C.L. nr. 160/23.12.2025, trebuie să prezinte cuponul de pensie.
Primăria reamintește că impozitele pe clădiri, terenuri și mijloace de transport se achită anual, în două tranșe egale, cu termene scadente la 31 martie și 30 septembrie. Contribuabilii care plătesc anticipat, până la 31 martie, impozitul datorat pentru întregul an beneficiază de o bonificație de 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local.
Plata se poate efectua atât la ghișeul primăriei, cât și online, prin platforma națională Ghiseul.ro.
Primăria Cumpăna transmite că aceste măsuri sunt necesare pentru o evidență fiscală corectă și pentru buna funcționare a serviciilor publice.

Be the first to comment