În această seară a avut loc prima ședință a Colegiului Director Județean prezidată de președintele interimar al PNL Constanța, Florin Mitroi.
Având alături întreaga echipă de conducere a filialei, cel mai important mesaj transmis de președintele Mitroi a fost cel de unitate, forță și multă, multă muncă.
„De asemenea, el a subliniat că menirea PNL Constanța este ca, prin reprezentanții săi, să facă administrație performantă pentru oamenii din județ. În centrul întregii activități a partidului stau cetațenii, iar acest nucleu poate fi protejat și ajutat să evolueze doar de către primarii și ceilalti factori politici din echipa PNL”- au declarat reprezentanții PNL Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Două echipe de din România și Bulgaria au încheiat zilele acestea un program care aduce îmbunătățiri pentru Delfinariul, respectiv Acvariul din cele […]
Be the first to comment