RAJA activează Comandamentul pentru Situații de Urgență
Jumătate din județul Constanța a intrat sub cod galben de vânt.
Avertizarea meteorologilor este valabilă până astăzi, 27 decembrie, la ora 23.
„În Carpații Meridionali și de Curbură vor fi rafale de 60…85 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, rafale de 90…110 km/h, viscolind zăpada depusă. Până spre seară, temporar, vântul va avea intensificări și în Moldova, în vestul Olteniei, precum și în nordul și estul Dobrogei, cu viteze de 50…70 km/h” – Administrația Națională de Meteorologie.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Deputatul de Constanța, Mihai Tararache, aflat la primul mandat în Parlamentul României cere colegilor săi din toate partidele să-și dea demisia și […]
În acest weekend în Constanța se desfășoară mai multe evenimente sportive. Jandarmii constănțeni, pe lângă derularea celorlalte misiuni specifice, vor fi prezenți […]
Be the first to comment