Mai multe bunuri furate au fost descoperite în urma unei percheziții, la Lumina

Bunuri furate, găsite la o percheziție. FOTO Poliția Română

În urma cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Transporturi, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au pus în aplicare, în cursul zilei de ieri, 23 octombrie, un mandat de percheziție domiciliară.

Potrivit IPJ Constanța, percheziția a fost efectuată în Lumina, iar în urma acestei au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, materiale de construcții și echipamente de lucru (575 de litri de amorsă și vopsea decorativă, un aspirator profesional, un flex, o bormașină, etc).

În cauză sunt cercetate 3 persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat dintr-o societate comercială, acestea aflându-se, la acest moment, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea procurorului de caz.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*