FOTO Poliția Română s-a făcut de râs. “Captura record” de la Constanța era doar recuzită de film

Bancnotele false erau recuzită de film. FOTO Poliția Română
Bancnotele false erau recuzită de film. FOTO Poliția Română

Cazul “capturii record” de la Constanța, anunțat cu entuziasm de Poliția Română și Autoritatea Vamală Română, s-a transformat într-un moment jenant pentru instituțiile statului. Bancnotele prezentate drept “cea mai mare descoperire de bani contrafăcuți din istorie” — aproape un miliard de euro — s-au dovedit a fi recuzită de film, pe care scria clar “prop copy”.

Operațiunea a fost comunicată oficial ca o acțiune complexă, sub coordonarea Europol, prin care ar fi fost descoperite 160 de colete cu 4,8 milioane de bancnote false, în cupiuri de 50, 100, 200 și 500 de euro. În realitate, bancnotele erau fabricate legal și folosite în producții cinematografice.

După ce presa și publicul au ironizat întreaga situație, Poliția Română a revenit cu o nouă postare în care a încercat să explice că intervenția ar fi fost una „preventivă”:

„Am văzut comentariile și glumele despre ‘banii de film’. E drept, pe ei scria ‘prop copy’, dar cei care i-au comandat nu plănuiau să joace într-un film — ci să îi introducă în circuitul real. Mai bine să fim ironizați pentru că am acționat la timp, decât să regretăm că n-am făcut-o”, au transmis reprezentanții instituției.

Deși Poliția încearcă să transforme gafa într-o lecție de vigilență, reacțiile publice au fost extrem de critice. Internauții au taxat modul în care instituția s-a grăbit să anunțe o „captură istorică”, fără să verifice natura probelor, în timp ce unii comentatori au remarcat că România a devenit, din nou, subiect de ridicol internațional.

Incidentul ridică semne de întrebare serioase privind profesionalismul și comunicarea publică a Poliției Române, mai ales într-un context în care încrederea populației în instituțiile statului este deja scăzută.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*