14 cadre didactice din Constanța au fost confirmate cu COVID-19

Elevii vor merge fizic la școală în funcție de gradul de vaccinare al cadrelor didactice

Nici un elev din județul Constanța nu a fost depistat cu noul coronavirus, dar 14 cadre didactice au fost confirmate cu COVID-19, acestea fiind în prezent în carantină.

„Sunt 10 cadre didactice din învățământul preuniversitar și patru din universitar, și au trei contacți carantinați din cadre de învățământ. Elevi nu avem la acest moment”, a precizat directorul Direcției de Sănătate Publică Constanța, Cristina Schipor.

Potrivit acesteia, 80 de școli din municipiul Constanța au asigurat necesarul de cadre medicale, în timp ce la unitățile de învățământ din județ există posibilitatea de a se încheia contracte cu medici de familie.

„La nivelul orașului Constanța avem 106 cadre medicale, însemnând medici stomatologi, medici de medicină generală și asistenți. Deci la un număr de 80 de școli, orașul Constanța este acoperit cu cadre medicale. Puțin mai rău stăm în rural, dar legislația le permite UAT-urilor, primarilor, să încheie contracte de prestări servicii pentru a beneficia și școlile din comunele lor, din localitățile lor, cu medicii de familie”, a explicat Cristina Schipor.

Ea a mai precizat că și unitățile de învățământ din Cuza Vodă, acolo unde s-a început anul școlar în scenariul trei, adică elevii învață de acasă, online, să intre în curând „măcar” în scenariul 2.

„Cuza Vodă e pe un trend descendent, deci incidența a scăzut. Sperăm ca în scurt timp să poată intra și școlile din Cuza Vodă pe un scenariu măcar 2, dacă nu verde”, a mai declarat directorul DSP Constanța.

Ea a fost completată și de șeful Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Sorin Mihai, care a explicat că sunt unități care s-au organizat şi vor fi înainte propuneri de intrare pe scenariul întâi.

„Avem unități de învățământ care s-au organizat în timp rapid și vor înainta propuneri spre avizare și aprobare de intrare pe scenariul întâi. Deja am înțeles că situația de la Cuza Vodă începe să se amelioreze și este un lucru bun. Dar acolo suntem bine organizați. Am fost în teritoriu și la Cuza Vodă, și la Medgidia, am mai fost în această perioadă personal la Grădina, la Crucea, la Mihail Kogălniceanu și voi merge în continuare oriunde voi afla că sunt anumite probleme pe care trebuie să le soluționăm rapid”, a spus inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean, Sorin Mihai.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*