Echipele RAJA intervin astăzi – 29 august 2024, în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de distribuție, cu diametrul de 400 mm, de pe strada Independenței din municipiul Medgidia.
Pentru realizarea acestor operațiuni, se sistează furnizarea apei potabile, în intervalul orar 09.00 – 14.00, consumatorilor din zona de Nord a orașului.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Direcției de Asistență Socială Medgidia începând de marți, 17 noiembrie, campania de distribuire a tichetelor de masă caldă pentru persoanele defavorizate, cu […]
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea pe o perioadă de 24 […]
Be the first to comment