Primăria Medgidia organizează manifestări cu prilejul Zilei Naționale a României.
Ziua națională va fi sărbătorită printr-un ceremonial de depunere de coroane de flori la Monumentul Eroilor Români și un antrenant spectacol de muzică folclorică susținut de apreciata interpretă Maria Luiza Mih, acompaniată de Ceterașii din Maramureș.
În cadrul evenimentului, muzica și voia bună vor fi la ele acasă însoțite de o porție de mâncare caldă, tradițional românească.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria Constanța a anunțat că șoferii sunt rugați să evite astăzi și mâine circulația pe strada Ștefan cel Mare, tronsonul cuprins între strada Avram Iancu și strada Atelierelor. Pe acest tronson se vor desfășura lucrări […]
Președinte PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, susține că primăriile din județul Constanța au posibilitatea de a eficientiza costurile de energie, accesând sursele de finanțare disponibile prin Fondul de Modernizare, program derulat de Guvernul României. „La […]
Consiliul Local Medgidia a fost convocat joi, 30 martie, de la ora 16.30, într-o ședință ordinară. Pe ordinea de zi se află, în total, 16 proiecte de hotărâre. Astfel, consilierii locali sunt chemați să voteze: […]
Be the first to comment