Ziua Drapelului Național, marcată de Forțele Navale Române

Ziua Drapelului, marcată de Forțele Navale Române. FOTO SMFN

Marinarii militari vor participa duminică, 26 iunie, la ceremoniile militare şi religioase care vor avea loc cu prilejul sărbătoririi Zilei Drapelului Național la Constanța, Brăila, Tulcea, Babadag, Mangalia și București.

La Constanța, Ziua Drapelului Național va fi marcată începând de sâmbătă, 25 iunie, prin ceremonia de coborâre a Drapelul Național, moment care se va desfășura pe Faleza din fața Comandamentului Flotei, începând cu ora 18.00, urmat de oficierea slujbei de sfințire a drapelului la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Duminică, 26 iunie, Drapelul va fi înălțat, în acordurile Imnului Național, pe faleză, la catargul de pe esplanada din fața Comandamentului Flotei, începând cu ora 10.00.

Cu ocazia Zilei Drapelului Național, Muzeul Național al Marinei Române organizează un modul expozițional unde vizitatorii vor admira un drapel de luptă și vor putea răsfoi volume dedicate drapelului național. De asemenea, se vor organiza evocări referitoare la faptele de eroism ale celor care au servit țara sub drapelul național.

Cu onoare și cu mândrie, culorile Drapelului Național sunt purtate pe uniforma de Marină de fiecare militar din Forțele Navale Române, evocând trecutul glorios al poporului român în lupta pentru libertate și unitate națională, precum și datoria sfântă a marinarilor militari de a servi cu credință Patria, de a apăra, cu orice preț, suveranitatea și independența României.

Anul acesta, se împlinesc 174 de ani de la data de 26 iunie 1848, dată la care a fost adoptat Tricolorul (roșu, galben și albastru) ca steag al tuturor românilor. Ulterior, 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național, prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Cele trei culori ale drapelului național împărțite în mod egal reprezintă principiul egalității, iar orientarea culorilor semnifică verticalitatea poporului român.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*