Workshop pe tema „Gestionarea emoțiilor în contextul pandemiei”, la Universitatea Ovidius

Universitatea Ovidius Constanța. FOTO Arhiva UOC
Universitatea Ovidius Constanța. FOTO Arhiva UOC

Facultatea de Psihologie și Științele Educației (FPSE) din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța (UOC) organizează, vineri, 15 ianuarie 2021, workshop-ul cu tema „Gestionarea emoțiilor în contextul pandemiei”. Evenimentul va avea loc online, între orele 12.00 – 14.00, și poate fi accesat la link-ul https://ovidius.webex.com/meet/mariana.calin.

Workshop-ul este coordonat de lect.univ.dr. Călin Mariana Floricica, din cadrul FPSE și va fi susținut de lect.univ.dr. Lucian Negoiță, psiholog principal, formator și supervizor, Asociația de Hipnoterapie și Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală București (AHPCC).

Atelierul de lucru se adresează psihologilor, cadrelor medicale, părinților și adolescenților și abordează o tematică de actualitate, oportună în contextul pandemic, în care oricine poate dezvolta gânduri și emoții dezadaptative, ce pot lua forma fricilor, temerilor, îngrijorărilor sau chiar a atacurilor de panică. Participanții vor primi informații actuale și utile cu privire la cele mai eficiente metode și tehnici privind reducerea anxietății, ameliorarea stărilor ipohondrice, precum și modalitățile de intervenție privind modificarea comportamentelor obsesiv – compulsive. De asemenea, persoanele prezente vor primi o diplomă de participare în format electronic.

Până în acest moment, la eveniment au confirmat participarea studenți și profesori de la facultăți de profil din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universității din București, Universității „Spiru Haret” din București și Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

Workshop-ul „Gestionarea emoțiilor în contextul pandemiei” face parte din activitățile extarcuriculare derulate de  FPSE a UOC și este finanțat de Ministerul Educației.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*