VIDEO Un preot care este și profesor de religie a încercat să corupă sexual un minor de 17 ani

Mașină de Poliție. FOTO Arhiva CTnews

Un preot care este și profesor de religie la Liceul Energetic din Constanța a încercat să corupă sexual un minor de 17 ani.

Potrivit IPJ Constanța, astăzi, în jurul orei 9.00, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi încercat să corupă sexual un minor, de 17 ani.

„Din primele cercetări a reieșit faptul că minorul în cauză ar fi primit mai multe mesaje cu tentă sexuală.

Persoana reclamată, de 48 de ani, este bănuită că, la data de 18 septembrie a.c., ar fi procedat în același mod și cu un alt minor, de 16 ani.

La acest moment, cercetările au fost preluate de polițiștii Serviciului Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, urmând să fie dispuse măsurile legale care se impun” – IPJ Constanța.

Inspectoratul Școlar Județean Constanța a transmis un punct de vedere în legătură cu această situație.

„Ca urmare a sesizării primite astăzi, 22.09.2025, de Inspectoratul Școlar Județean Constanța cu privire la comportamentul unui cadru didactic față de un elev, am luat legătura cu unitatea de învățământ, solicitând să se sesizeze cu privire la aspectele menționate. În acest sens, unitatea de învățământ trebuie să demareze procedura de cercetare disciplinară, deoarece din sesizare reiese că unele dintre faptele expuse au avut loc în timpul activității didactice a profesorului respectiv. De asemenea, am sesizat și organele competente, punând la dispoziție documentele înregistrate în instituția noastră” – IȘJ Constanța.

Bărbatul respectiv este preot și profesor de religie la Liceul Energetic din Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*