VIDEO Un mecanic de locomotivă a lăsat garnitura „pe avarii“ în Valu lui Traian pentru a-și lua o cafea de la un magazin

Trenul a blocat circulația rutieră. FOTO Captură video

De șoferi aroganți care opresc mașinile pe banda I de circulație, chiar dacă este singura pe sens, este internetul plin. Un conductor de tren însă le-a dat clasă tuturor acestora. A oprit garnitura de tren pentru a-și lua o cafea.

Conductorul locomotivei inscripționate „Mircea Eliade“ și folosită de către operatorul DB Schenker România, tracta o garnitură de marfă în cursul zilei de 22 martie, circulând dinspre Cernavodă spre Constanța. Când a ajuns în Valu lui Traian, acesta a oprit garnitura în dreptul trecerii la nivel cu calea ferată ce duce spre cartierul Zona C, a coborât din cabină, a intrat într-un chioșc din apropiere, unde a ieșit după câteva minute, cu o cafea în mână.

Întreaga scenă a fost surprinsă de unul dintre șoferii care se aflau opriți în trafic la barieră, așteptând ca trenul să își continue drumul.

UPDATE:

Potrivit unor surse neoficiale, pe numele conductorului de tren a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru încălcarea art. 339 Noul Cod Penal – Împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.

Reprezentanții IPJ Constanța au precizat că „în urma apariției imaginilor video, polițiștii din cadrul S.R.P.T. Constanța s-au autosesizat si efectuează verificări în vederea stabilirii situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.“

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Constanța NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*