Un bărbat de 51 de ani din județul Constanța a fost reținut de polițiștii din Murfatlar, după ce a fost depistat în timp ce conducea un autoturism fără permis, sub influența alcoolului și cu plăcuțe de înmatriculare false.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, incidentul a avut loc sâmbătă, 1 noiembrie, în jurul orei 12.00, pe Calea Dobrogei din comuna Valu lui Traian. Polițiștii l-au oprit în trafic pe bărbatul de 51 de ani și, în urma verificărilor, au descoperit că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Mai mult, oamenii legii au constatat că autoturismul condus nu era înmatriculat, iar plăcuțele montate pe acesta aparțineau unui alt vehicul.
În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Constanța.
Ulterior, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale, bărbatul fiind acuzat de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat.

Be the first to comment