Spațiul verde din fața sediului Consiliului Județean Constanța a fost igienizat
Spațiul verde din fața sediului Consiliului Județean Constanța a fost igienizat, iar președintele Florin Mitroi a spus că acesta nu este un lucru extraordinar, ci este ceva ce trebuie făcut zilnic.
„Nu facem lucruri extraordinare, facem lucruri care trebuiesc făcute zi de zi nu numai înainte de Paște și de Crăciun. Constanța, județul Constanța trebuie să arate ca după sufletul oamenilor, adică bine pentru că suntem un județ mare, un județ bogat și cu oameni frumoși. Tot județul nostru trebuie să ajungă pe primul loc, nu pe locul doi, nu pe trei, nu pe patru, atât din punct de vedere financiar, al locurilor de muncă și al curățeniei”, a declarat Florin Mitroi.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
O agresiune a avut loc într-un local din comuna Mihai Viteazu, iar în urma scandalului un bărbat de 20 de ani a fost reținut pentru 24 de ore. Potrivit IPJ Constanța, la data de 28 […]
Primăria Constanța a anunțat vineri, 6 august, că o parte din clădirea cafenelei Entourage, aflată lângă Sala Sporturilor din Constanța, ce fusese construită ilegal, a fost demolată. „Sala Sporturilor, o clădire emblematică pentru Constanța și […]
Paznicul unui magazin Lidl din Constanța a fost înjunghiat, autorul fiind prins de polițiști. Potrivit IPJ Constanța, la data de 27 iunie, în jurul orei 20.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 […]
Be the first to comment