VIDEO Șofer beat, prins de polițiștii constănțeni după ce a provocat un accident și a fugit de la locul faptei

Polițiștii constănțeni, cu sprijinul jandarmilor și al polițiștilor locali, au desfășurat o acțiune, în municipiul Constanța, pe linia menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică, precum și pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Astfel, potrivit IPJ Constanța, au fost legitimate peste 800 de persoane și au fost oprite, pentru control, aproximativ 500 de autovehicule. În urma activităților, au fost aplicate 274 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 101.000 de lei. De asemenea, polițiștii au constatat șase infracțiuni, toate la regimul rutier.

Exemple:

  • La data de 12 martie, în jurul orei 21.15, polițiștii au identificat o femeie, de 21 de ani, care a condus un autoturism pe strada Eliberării din municipiul Constanța, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru cannabis, aceasta fiind condusă la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge.
  • În jurul orei 22.30, polițiștii au identificat un bărbat, de 26 de ani, care a condus un autoturism pe strada Brizei din municipiul Constanța, fără a poseda permis de conducere fără nicio categorie de vehicule și în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru cannabis, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge.
  • În jurul orei 22.55, polițiștii au identificat un bărbat, de 54 de ani, care a condus un autoturism pe Aleea Violetelor din municipiul Constanța, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Bărbatul în cauză a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

  • La data de 13 martie, în jurul orei 1.00, polițiștii au identificat un bărbat, de 30 de ani, care a condus un autoturism pe strada Dionisie cel Mic din municipiul Constanța, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În toate cauzele au fost întocmite dosare de cercetare penală.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*