Un moment special a avut loc marți la biserica Bunavestire din Constanța. 50 de copii din familii nevoiașe au primit daruri din partea bisericii. Acțiunea caritabilă a fost binecuvântată chiar de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Cei mici au primit fiecare câte o sacoșă cu dulciuri, fructe și iconițe. Momentul a început cu o serie de colinde și a continuat cu o slujbă oficiată de Înalt Prea-Sfinția Sa. Copiii provin din cartierele Coiciu, Viile Noi și CET.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a participat, recent, la două evenimente internaționale de prezentare a ofertei educaționale, activități realizate în cadrul proiectului „Extinderea strategiei de internaționalizare și creșterea vizibilității Universității Ovidius din Constanța prin acțiuni […]
Pentru remedierea unei avarii survenite în cursul zilei de 12 septembrie, la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm, de pe bulevardul Tomis, din municipiul Constanța, echipele RAJA au fost nevoite să […]
Tarifele pentru sfârșitul anului 2018 sunt mai mici. Complexul Muzeal de Științe ale Naturii oferă și pachete pentru cei interesați. Astfel, biletul pentru Delfinariu Constanța, Microrezervație și Expoziția de Păsări Exotice costă 20 lei pentru […]
Be the first to comment