Cultură indoor de cannabis, descoperită de polițiștii constănțeni. Un bărbat a fost reținut

Cultură indoor de cannabis descoperită într-o locuință. FOTO cu rol ilustrativ

Un bărbat din Agigea a fost reținut după ce polițiștii de combatere a criminalității organizate, împreună cu procurori DIICOT, au descoperit o cultură de cannabis la domiciliul acestuia.

Potrivit IPJ Constanța, în urma cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, la data de 26 mai, polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul Antidrog au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară, în județul Constanța.

„În urma perchezițiilor, la una dintre locații, polițiștii au descoperit 45 de plante de cannabis, puse la uscat, precum și un cort și alte ustensile destinate dezvoltării culturilor indoor de cannabis. De asemenea, au fost descoperite și ridicate, în vederea indisponibilizării, două grindere, două telefoane mobile, 8.450 de lei, precum și alte bunuri cu valoare probatorie”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

La finalizarea activităților, procurorul de caz al DIICOT Constanța a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore a unui bărbat, de 25 de ani, din comuna Agigea, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. El va fi prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*