Au fost trei week-end-uri de concerte Live organizate în Piața Ovidiu. Ultimul pare să fie și cel mai așteptat. Carla’s Dreams ajung în sfârșit la mare, iar constănțenii și turiștii pot să-i vadă gratuit, în Piața Ovidiu din Constanța.
Evenimentul este programat pentru 13 august, începând cu ora 20.00.
Pe scenă vor mai urca Ami, Nicoleta Nucă, Maxim, Whats’s Up și Voltaj. Pentru cei care nu pot să ajungă la Constanța, evenimetul va fi transmis LIVE pe Facebook și pe YouTube.
În cazul în care nu ai prins evenimentul de pe 6 august, ai mai jos înregistrarea întregului concert.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Drumul Constanța – Năvodari este departe de a fi gata. Lucrările începute în urmă cu mai mulți ani nu au disperat șoferii și, mai nou, deranjează și bicicliștii. O serie de imagini surprinse astăzi ne […]
Binecunoscut în țară, dar și în străinătate, datorită vinurilor sale, Murfatlarul încearcă să-și recâștige faima de altădată, iar punerea în valoare a atracțiilor turistice cu care această zonă a fost binecuvântată a devenit o prioritate […]
Sâmbătă, 01 iulie și duminică, 02 iulie, caravana mobilă BLOOD NETWORK se va afla în Constanța,în Parcul Tăbăcăriei, lângă City Park Mall, pe strada Alexandru Lăpușneanu, între orele 08.00-12.00. Vă reamintim că oricine donează sânge […]
Be the first to comment