Autoturism cuprins de flăcări într-o parcare publică din Mamaia. FOTO: ISU Constanța
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța au fost solicitați să intervină marți, 11 octombrie, pentru a lichida un incendiu izbucnit la un autoturism parcat în zona Cazinoului din Mamaia.
Potrivit ISU Constanța, la fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă de la Detașamentul Fripis și un echipaj SMURD.
„Incendiul a fost lichidat la aproximativ 13 minute de la primirea apelului. A fost afectat autoturismul pe o suprafață de aproximativ 50 la sută. Acesta era parcat, nu au fost victime”, au transmis reprezentanții ISU Constanța.
Aceștia au stabilit drept cauză probabilă a izbucnirii focului un scurtcircuit electric la compartimentul motor.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, împreună cu directorul Termoficare Constanța, Liviu Popa, echipa de proiect și societatea contractată pentru modernizarea rețelei de termoficare s-au întâlnit astăzi în teren pentru a da startul celei de-a doua […]
Orașul Constanța împreună cu Stațiunea Mamaia și Cazinoul Constanța au fost recunoscute ca puncte de reper în turismul românesc, calificându-se la prestigioasa competiție națională, Destinația Anului. OMD Mamaia – Constanța a anunțat că această competiție […]
Procurorii DNA au trimis în judecată arhitectul șef al orașului Năvodari pentru două infracțiuni de luare de mită. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare […]
Be the first to comment