Vânzătorea unui magazin din Cumpăna a fost agresată de un tânăr rămas deocamdată neidenficat după ce băiatul i-a cerut bani și a fost refuzat.
La data de 2 martie, polițiștii Postului de Politie Cumpana au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi fost agresată fizic într-un magazin alimentar de pe raza comunei Cumpana.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că femeia în cauză, de 57 de ani, în timp ce desfășura activități de vânzare-cumpărare într-o societate comercială, un tânar, de aproximativ 15 ani, i-ar fi solicitat bani, iar ca urmare a refuzului acesteia, tânărul ar fi lovit-o, ulterior părăsind locul faptei.
În cauză a fost intocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violente. Agresorul este căutat de polițiști.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Consiliul Local Constanța a fost convocat pentru data de 28 decembrie, începând cu ora 12.00. Ordinea de zi cuprinde 27 proiecte, toate propuse de primarul Decebal Făgădău. O parte dintre aceste hotărâri au legătură cu […]
Cei 14 profesori trăsniți au fost întâmpinați cu zâmbete și bucurie de către primarul comunei Cumpăna ec. Mariana Gaju alături de copiii și părintii care așteptau cu sufletul la gură participarea la atelierele pline de […]
Primarul Vergil Chițac a anunțat că, în următoarele 12 luni, Constanța va dispune de 18 stații de reîncărcare pentru vehiculele electrice, printr-un proiect finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu, în valoare de 4,4 milioane de […]
Be the first to comment