Valu lui Traian și Mihail Kogălniceanu intră în Scenariul roșu. Restaurantele, cafenele și barurile nu vor mai putea desfășura activitate în interior

Județul Constanța va intra de mâine în Scenariul roșu

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Constanța a constatat, joi, 4 martie, că în localitățile Valu lui Traian și Mihail Kogălniceanu a fost depășită rata de incidența a cazurilor de coronavirus de trei la mia de locuitori.

Totodată, în comuna Vulturu se menține încadrarea în limita de incidență cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile mai mare de 3/ 1.000 de locuitori.

„Acestea vor funcționa respectând măsurile din anexa 4 – pentru localități cu incidența mai mare de 3/1.000 locuitori. Măsurile adoptate se aplică pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 05 martie, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia”, au precizat reprezentanții Prefecturii Constanța.

Astfel, conform măsurilor prevăzute în anexa 4:

  1. Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice închise și deschise. Este permisă înlăturarea acesteia pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât și pentru desfășurarea activităților sportive individuale sau altor asemenea activități, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal și la minim 2 metri față de alte persoane.
  2. Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă.
  3. Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in este interzisă.
  4. Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale este interzisă.
  5. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă.
  6. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, se desfășoară doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități.
  7. În situația în care activitatea operatorilor economici prevăzuți la pct. 5 și 6 este restricționată sau închisă, se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.
  8. Operatorii economici prevăzuți la pct. 5 și 6 vor respecta obligațiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri nr. 1493/2788/149/2020 pentru aprobarea Normei privind stabilirea măsurilor specifice de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 pentru activitățile de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice în unitățile de alimentație publică de tipul restaurantelor și cafenelelor din interiorul clădirilor, precum și în spațiile special amenajate din exteriorul clădirilor.
  9. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă. Totodată, Funcționarea operatorilor din domeniul jocurilor de noroc care comercializează bilete de tip LOTO, pariuri și lozuri, este permisă doar pentru activitatea de vânzare a acestora, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară (H CNSU 60/17.12.2020).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*