Centru de vaccinare anti-Covid, pentru bătrâni și pacienți cu boli cronice, amenajat în Pavilionul Expozițional din Constanța

Vârstnicii vor avea prioritate la vaccinare

Un centru de vaccinare anti-Covid, destinat persoanelor de peste 65 de ani și pacienților cu boli cronice, va fi amenajat în Pavilionul Expozițional din Constanța.

Consiliul Județean Constanța s-a întrunit miercuri, 6 ianuarie, în ședință extraordinară de îndată, fiind prezenți un număr de 30 de consilieri județeni. Ședința a fost ținută în regim de videoconferință, iar pe ordinea de zi s-a aflat un singur proiect de hotărâre.

Acesta face referire la darea în folosință gratuită Municipiului Constanța, a unor spații aflate în interiorul Pavilionul Expozițional Constanța, în vederea înființării unui centru de vaccinare împotriva Covid-19. Spațiile ce urmează a fi date în folosință Municipiului Constanța vor deservi un centru de vaccinare pentru populația de peste 65 de ani și pacienților cu boli cronice. Acest centru va avea o suprafață totală de aproximativ 2550 de metri pătrați și va fi împărțit în cinci săli.

Centrul de vaccinare care va funcționa în cadrul Pavilionul Expozițional Constanța va respecta prevederile Ordinului nr. 2171/181/4380/M223/2020, pentru stabilirea normelor privind autorizarea, organizarea și funcționarea centrelor de vaccinare, împotriva Covid-19, precum și a normelor Direcției de Sănătate Publică. Toate cheltuielile aferente funcționării centrului vor fi suportate de către Primăria Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*