FOTO VIDEO Valentin Vrabie: “Am fost condamnat cu suspendare pentru o faptă de fals intelectual cu prejudiciu zero. S-a vrut să fiu scos din cărți pentru 2024”

Valentin Vrabie. FOTO Adrian Boioglu

Fostul primar al municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, a declarat că a fost condamnat cu suspendare pentru o faptă de fals intelectual cu prejudiciu zero. El a mai spus că s-a vrut să fie scos din cărți pentru alegerile din 2024.

Valentin Vrabie a organizat astăzi o conferință de presă în care a povestit despre acest dosar în care a fost condamnat, dar a făcut și o trecere a realizărilor sale.

“Sunt condamnat cu suspendare pentru o faptă de fals intelectual. S-au spus multe în spațiul public, aș vrea să vi le prezint eu. S-a eliberat un certificat fiscal la de la Primăria Medgidia, așa cum se eliberează mii și mii de certificate fiscale. Eu ca primar și ca un om responsabil și care își respectă colegii cu care lucrează semnez toate documentele. Aș fi putut să fac ca alți colegi primari, să deleg semnătura. Eu semnez toate documentele”, a povestit Valentin Vrabie.

El a mai anunțat că prejudiciul în acest dosar este zero.

“S-a eliberat un certificat fiscal pe zero, iar apoi dintr-o eroare de program pe care am mai avut-o în zeci de cazuri s-a constatat că un agent economic avea 15.000 de lei datorie. A venit, a plătit, nu există prejudiciu. Sunt acuzat că eu am eliberat acest certificat fiscal deși eu nu eliberez documente. Nu am acces în baza de date a Serviciului de Taxe și Impozite.

Sunt acuzat că am dat certificatul pe zero și el avea datorii. Ulterior a plătit. Certificatul fiscal nu a produs efecte în sensul, cu acel certificat nu a accesat fonduri europene, nu a luat credit de la bancă. Prejudiciul este zero. Sunt acuzat de fals pentru un certificat fiscal cu prejudiciu zero”, a explicat fostul primar din Medgidia.

Vrabie crede că prin această hotărâre a instanței s-a vrut scoaterea sa din joc la alegerile din 2024.

“S-a vrut să fiu scos din cărți în 2024. Medgidia întorcea lucrurile în județ. Au zis că m-au scos din joc. Dar politica, administrația este joc de echipă, iar eu știu să joc pe toate posturile. Dacă e nevoie știu să stau și pe margine în momentul în care cineva joacă, dacă pică unul îi iau locul. Știu să joc în echipă, iar lucrurile se fac în echipă și între oameni”, a mai spus Vrabie.

Valentin Vrabie a fost condamnat în data de 11 octombrie la un an și șapte luni de închisoare cu suspendare. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Constanța și este definitivă. Din acest motiv el a pierdut și funcția de primar al municipiului Medgidia.

De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*