Universitatea Ovidius din Constanța contribuie la verificarea calității aerului și a mediului din orașul Murfatlar

Podul de la Murfatlar. FOTO Paul Alexe

Institutul pentru Nanotehnologii și Surse Alternative de Energie (INSAE) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) a stabilit un parteneriat de colaborare cu Primăria orașului Murfatlar, Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj și Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Palazu Mare (Municipiul Constanța).

Potrivit UOC, parteneriatul are drept scop dezvoltarea activităților de cercetare științifică preliminare pentru evaluarea celor mai importante surse de emisii poluante, realizarea unor modele de dispersie a emisiilor poluante și estimarea impactului emisiilor poluante asupra sănătății locuitorilor orașului. În acest sens, ca urmare a preocupărilor pentru calitatea aerului și a mediului, UOC în colaborare cu Primăria Murfatlar amplasează un autolaborator de cercetare iar colectivele de cercetare de la UOC și UBB din Cluj, vor realiza modele de dispersie al emisiilor poluante, folosind Platformele de modelare și simulare ADMS și AirMode.

„În prima etapă, colaborarea va avea ca scop realizarea unui studiu preliminar asupra emisiilor de particule de la fabrica de cretă Tempo Invest SRL. Studiile preliminare vor fi folosite pentru a fundamenta inițierea unor proiecte de cercetare de mare amploare, care să studieze o categorie mai largă de poluanți, proveniți din traficul rutier, din procesele de tratare din agricultură și alte surse de poluare”, a precizat prof. univ. dr. ing. Eden Mamut.

Rezultatele studiilor vor fi aduse la cunoștința opiniei publice prin intermediul paginii web a orașului Murfatlar: https://primaria-murfatlar.ro/.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*