Unitatea 1 a Centralei de la Cernavodă intră în programul de oprire planificată

CNE Cernavodă. FOTO cne.ro
CNE Cernavodă. FOTO cne.ro

Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă va intra, sâmbătă, 20 iunie, în programul de oprire planificată.

Potrivit SN Nuclearelectrica SA (“SNN”) desincronizarea de la Sistemul Energetic Național va avea la ora 11.00.

„Opririle planificate reprezintă proiecte complexe, inițiate cu 24 de luni anterior datei planificate, având o echipă de management de proiect, grafic de realizare, planificare de resurse umane și bugetare corespunzătoare”, a transmis SNN.

Decizia de intrare în oprire planificata a Unității 1 CNE Cernavodă a fost amânată față de perioada inițială prevăzută pentru acest proiect, pe fondul contextului internațional generat de pandemia de COVID-19 coroborat cu măsurile aferente Planului de protecţie a personalului, similar altor centrale nucleare, pentru asigurarea continuității operării și producției.

„Decizia intrării în programul de oprire planificată a Unității 1 CNE Cernavodă începând cu data de 20 iunie a fost adoptata de Consiliul de Administrație al SNN, întrunit în ședință în data de 8 mai, în baza analizei tuturor factorilor de impact asupra opririi planificate a Unității 1”, au mai precizat sursele citate.

În perioada opririi planificate, se vor efectua activități din programele de mentenanță preventivă/ corectivă, de inspecții, de testare obligatorie pe perioada opririlor planificate și de implementare modificări. Lucrările se vor executa în condiții de siguranță pentru personalul centralei, public și mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă și cu respectarea tuturor măsurilor de protecție împotriva COVID 19.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*