Trecerea pentru pietoni de pe strada Mircea cel Bătrân, înainte de intersecția cu strada Petru Vulcan, va fi desființată. FOTO Primăria Constanța
Primăria Constanța a decis, în urma verificării valorilor de trafic, desființarea trecerii de pietoni de pe strada Mircea cel Bătrân, situată înainte de intersecția cu strada Petru Vulcan.
„S-a concluzionat că traficul rutier este îngreunat din cauza faptului că trecerea de pietoni este prea aproape de intersecție, fiind amplasată la scurtă distanță de o altă trecere de pietoni care rămâne funcțională”, au precizat reprezentanții instituției.
Lucrările vor avea loc marți, 03 august. Echipele administratorului drumului public vor interveni noaptea pentru ca traficul rutier din timpul zilei să nu fie afectat.
Conducătorii auto sunt rugați să manifeste atenție sporită, să respecte regulile de circulaţie şi semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Tragedie pe Drumul Național care leagă Constanța de comuna Valu lui Traian. Un bărbat de 69 ani din comuna Peștera și-a pierdut viața după ce a fost lovit de două autoturisme. Martorii povestesc că bărbatul […]
Consiliul local al municipiului Constanţa este convocatîn şedinţă ordinară luni, 31 iulie 2017, ora 12.00, în sala „Remus Opreanu″ a Consiliului Judeţean Constanţa, cu următoarea ordine de zi: 1. Aprobarea procesului verbal al ședinței Consiliului […]
De la jumătatea lunii martie, casieria Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, dar și cea de la Acvariu își schimbă programul. Astfel, până la 30 aprilie 2018, vizitatorii pot să achiziționeze biletele între orele […]
Be the first to comment