Un turist a încercat să scape de plata parcării în Mamaia și și-a demontat plăcuțele de înmatriculare

Un turist a încercat să scape de plata parcării în Mamaia. FOTO DGPL Constanța

Inventivitatea românului nu cunoaște limite: un turist venit în vacanță în stațiunea Mamaia s-a gândit că cea mai bună modalitate să economisească niște bani este să nu plătească parcarea. Dar cum nu a vrut să primească nici amendă pentru acest lucru, a demontat plăcuțele de înmatriculare.

Din nefericire pentru el, însă, polițiștii locali l-au identificat în baza de date și l-au sancționat cu 500 de lei pentru încălcarea prevederilor HCLM 123/2021. Mai mult, agenții Direcției Generale Poliția Locală au dispus și ridicarea mașinii și transportarea acesteia în parcul auto situat pe strada Caraiman, nr.1. Așadar, conducătorul auto a fost nevoit să scoată mai mulți bani din buzunar: tarif ridicare mașini – 450 de lei, tarif transport mașini – 120 de lei, tarif depozitare mașini/zi – 60 de lei.

Un turist a încercat să scape de plata parcării în Mamaia. FOTO DGPL Constanța

„Pentru ca astfel de incidente să nu strice vacanța nimănui, vă rugăm să efectuați plata parcării! Taxarea prin SMS se face la numărul 7475. Dacă alegeți să plătiți prin card bancar, aveți posibilitatea plății pentru 6, 12 sau 24 de ore”, au transmis reprezentanții DGPL Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*