Un tânăr de 20 de ani a murit electrocutat în Costinești

Un tânăr de 20 de ani, angajat al unui fast-food din Costinești, a murit, luni dimineață, după ce s-a electrocutat la locul de muncă.

Potrivit IPJ Constanța, luni dimineață, în jurul orei 07.50, polițiști din stațiunea Costinești au fost sesizați, prin apel 112, despre faptul că un tânăr de 20 ani, angajat al unei societăți comerciale, s-ar fi electrocutat la locul de muncă.

„Un echipaj medical sosit la fața locului a procedat la resuscitarea persoanei în cauză, dar, din păcate, aceasta nu a răspuns manevrelor de resuscitare”, au precizat sursele citate.

Tânărul avea 20 de ani, era din Vaslui și lucra ca vânzător la un fast-food din stațiune.

Polițiștii efectuează în continuare cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. De asemenea, cazul este cercetat și de către reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*