Un șofer a fost reținut după ce a condus o mașină în Lumina deși nu avea permis. În autoturism au fost găsite substanțe interzise

Un șofer a fost reținut pentru 24 de ore după ce a condus o mașină în localitatea Lumina deși nu avea permis, iar în autoturism polițiștii au găsit substanțe interzise.

Potrivit IPJ Constanța, la data de 3 noiembrie, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 34 de ani.

Acesta este bănuit de comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și deținere de droguri de risc, fără drept.

La data de 2 noiembrie, în jurul orei 19.10, acesta ar fi condus un autoturism pe D.N. 22, în comuna Lumina.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În urma efectuării controlului vehiculului, în autoturismul condus de acesta au fost descoperite două folii de staniol, care conțineau o substanță susceptibilă a avea afecte psihoactive.

În cauză, dosarul a fost înaintat Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, potrivit competenței.

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, 3 noiembrie, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în vederea continuării cercetărilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*