Un polițist din Valu lui Traian și-a cerut iubita în căsătorie în timp ce era în misiune
Un polițist din Valu lui Traian, de la Serviciul Rutier, și-a cerut iubita de soție într-un mod mai puțin obișnuit, chiar în timp ce se afla într-un filtru organizat. Bineînțeles, cu ajutorul colegilor săi.
Eliza a fost oprită în trafic, în stațiunea Mamaia, iar pe un pod aflat în zona respectivă fusese pus un banner pe care scria: „Vrei să fii soția mea?”.
Apoi Alexandru Nițu, un polițist din Valu lui Traian, care lucrează la Serviciul Rutier, a cerut-o în căsătorie pe Eliza, iar tânăra a acceptat imediat. La această cerere mai puțin obișnuită au asistat, pe lângă colegii de serviciu, și prieteni ai cuplului.
Un polițist din Valu lui Traian și-a cerut iubita în căsătorie în timp ce era în misiune
Un polițist din Valu lui Traian și-a cerut iubita în căsătorie în timp ce era în misiune
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria Constanța anunță că terenul retrocedat ilegal și recuperat de municipalitate din Portul Tomis, respectiv parcarea situată pe strada Lebedei, în zona Plajei Modern, va fi folosit în avantajul comunității, adică va fi reamenajat tot […]
13 candidați au intrat în lupta pentru Primăria Constanța. Biroul Electoral Municipal Constanța a anunțat cine sunt cei 13 care vor să devină primar la alegerile din 9 iunie. Candidații pentru Primăria Constanța sunt următorii: […]
Purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța pășește mai sus în ierarhia instituției. Subcomisarul Carmen Șerbănescu este de la 1 ianuarie noul șef al Biroului de Analiză și Prevenirea Criminalității din Inspectoratul de Poliție Județean Constanța. […]
Be the first to comment