Un militar de la Unitatea din Murfatlar a fost găsit înecat în Canalul Dunăre – Marea Neagră

Canalul Dunăre - Marea Neagră și podul de la Murfatlar. FOTO Adrian Boioglu
Canalul Dunăre - Marea Neagră și podul de la Murfatlar. FOTO Adrian Boioglu

Un militar angajat la Unitatea Militară din Murfatlar a fost găsit fără suflare în apele Canalului Dunăre – Marea Neagră. Bărbatul de 24 ani din Murfatlar fusese dat dispărut încă de dinainte de Paște.

Polițiștii de la Serviciul Transporturi au fost anunțați că o persoană înecată ar fi fost văzută în Canal, la kilometrul 23. Oamenii legii au apelat la echipele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea care s-au deplasat acolo cu un echipaj.

Subofițerii au reușit, după aproximativ o oră să scoată trupul neînsuflețit din Canalul Dunăre Marea Neagră. Medicii SMURD nu au mai putut să facă altceva în afară de constatarea decesului. Trupul neînsuflețit era în stare de putrefacție.

Surse apropiate anchetei au precizat, pentru Constanța NEWS, că bărbatul a fost dat dispărut încă de săptămâna trecută.

Trupul va fi transportat la Morga, iar necropsia va relava cauza decesului.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*