Un individ din Ovidiu a fost încătușat de polițiști după o urmărire pe străzile din oraș

Politie Rutiera. FOTO Catalin Schipor

Ovidiu a fost iar scena unei urmăriri în trafic, dar și de această dată, oamenii legii reușind să îl oprească pe cel ce încerca să se sustragă. Individul s-a dovedit că nu avea permis de conducere.

Polițiști din cadrul Poliției orașului Ovidiu au efectuat în jurul orei 2.30 a zilei de 18 februarie, semnal regulamentar de oprire a unui autoturism, care se deplasa pe strada Poiana din oraș. Întrucât conducătorul auto a refuzat să se conformeze indicațiilor, polițiștii au pornit în urmărirea acestuia cu autospeciala de poliție, având semnalele acustice și luminoase în funcțiune. La un moment dat, conducătorul auto a oprit vehiculul și a încercat să fugă, fiind imobilizat și încătușat de polițiști, în scurt timp, pe o stradă din oraș.

În urma verificărilor, s-a stabilit că bărbatul, de 28 de ani, nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*