Un elev a lovit un profesor de a liceul Virgil Madgearu și a apoi a fugit din școală! Tânărul a fost reținut

Elevii devin tot mai violenți FOTO Adrian Boioglu

Un elev constănțean din clasa a IX-a a Liceului Virgil Madgearu a ajus în arestul IPJ constanța după ce a agresat un cadru didactic. Fapta s-a produs în timpul orelor de curs, în ziua de vineri.

 

Potrivit anchetatorilor, un elev în vârstă de 16 ani a intrat în cursul zilei de 8 decembrie, vineri, într-o altă clasă decât cea în care este el înscris. S-a așezat într-o bancă și a început să deranjeze ora, adresându-i profesoarei cuvinte jignitoare. Când cadrul didactic a insistat ca individul să părăsească sala de curs și să meargă în clasa sa, acesta s-a repezit și a lovit-o cu palma.

Imediat după agresiune, elevul a părăsit școala. Cazul a fost reclamat la 112. Știindu-se despre cine este vorba, polițiștilor Secției 2 le-a fost ușor să dea de urma sa și să îl conducă la sediu pentru audieri. În urma acestora s-a luat măsura reținerii pe bază de ordonanță și cazarea elevului în arestul IPJ Constanța, urmând a fi prezentat Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă. Tânărul infractor este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*