Un constănțean a ajuns după gratii după ce și-a înjunghiat soția

Un constănțean a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce și-a înjunghiat soția.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a propus judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 04.01.2026, până la data de 02.02.2026 inclusiv, a inculpatului XX, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violenţă în familie.

„În concret, în cauză s-a reţinut în data de 03.01.2026, în jurul orei 01:30, în timp ce se afla în locuinţa sa, situată în municipiul Constanţa, persoana vătămată YY a fost agresată fizic de către soțul său, inculpatul XX, ce a lovit-o cu un obiect înţepător în regiunea toracică anterioară şi posterioară, provocându-i leziuni traumatice care necesită 8-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Cercetările sunt efectuate în continuare de către organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secţia 4, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa” – Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.

La data de 04.01.2026 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a admis propunerea procurorului de caz, dispunând luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de începând cu data de 04.01.2026, până la data de 02.02.2026 inclusiv, faţă de bărbatul respectiv.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*