Un bilet la Acvariul din Constanța costă 12 lei în această perioadă. Acesta tarif este valabil doar pentru adulți deoarece copiii sub 7 ani au accesul gratuit. De asemenea, pentru elevi sau studenți biletul este 3 lei.
Acvariul este deschis de la ora 10:00 la ora 20:00 , iar biletele se vând între orele 10.00 – 19.30.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Sâmbătă, 24 septembrie, începând cu ora 11:00, centrul de echitație Arena Eqcvestria, din cadrul Complexului Muzeal al Științelor Naturii vă invită la un spectacol dedicat activităţilor sportive și de divertisment ecvestru. “Organizăm CUPA ARENA EQCVESTRIA, […]
Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța a trecut, de la 1 iulie, la program și tarife de vară. Marele avantaj al turiștilor este că plătesc de acum un singur bilet pentru a avea acces […]
Delfinariul din Constanța continuă seria spectacolelor online. Și în acest weekend show-ul delfinilor este pe pagina de Facebook a instituției. Astfel, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii vă invită să vizionați spectacolele cu delfini sâmbătă, […]
Be the first to comment