În urma accidentului, biciclistul a decedat. FOTO IPJ Constanța
Adolescentul s-a hazardat să treacă un drum național intens circulat, pe bicicletă, iar acest lucru i-a fost fatal. La locul accidentului a fost trimis și un echipaj medical, dar nu a mai avut ce să facă pentru el.
Accidentul s-a produs în după amiaza zilei de 17 august, în jurul orei 16.15, pe DN 22C, în apropiere de localitatea Faclia. Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, un tânăr, de 21 de ani, a condus un autoturism marca BMW dinspre Cernavodă către Constanţa și, ajungând la km 9, a surprins şi accidentat un biciclist, în vârstă de 15 ani, care a ieşit în drumul naţional de pe un drum de pământ, din stânga conducătorului auto.
În urma producerii accidentului rutier, a rezultat decesul biciclistului, la fața locului.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Chiar dacă exemplele sunt multe, tinerele continuă să se expună în mediul online, să discute cu persoane necunoscute și să le ofere imagini compromițătoare. De multe ori, acestea sunt folosite în acțiuni de șantaj, victimelor […]
În cursul zilei de 18 iunie, politiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au acționat pe raza municipiului Constanța în scopul verificării, respectării prevederilor legale din aria de competență. În urma controalelor efectuate în […]
După ce inițial, magistrații Judecătoriei Constanța au decis cercetarea în stare de libertate, dar sub control judiciar al lui Mihai Mihai Marin, individul care a intrat în casa lui IPS Teodosie și a furat un […]
Be the first to comment