Un bărbat și-a pierdut astăzi viața după ce a căzut de pe podul din zona Cora-Brătianu.
Potrivit IPJ Constanța, la data de 28 august, în jurul orei 16.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi căzut de pe podul de pe strada Cumpenei.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, barbatul de 32 de ani fiind declarat decedat.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria comunei Saligny anunță finalizarea lucrărilor la Grădinița cu Program Normal Saligny. Imobilul a fost supus unui amplu proces de reabilitare, menit să-i crească eficiența energetică și să îi dea șansa unei reamenajări moderne. Proiectul, […]
Un tânăr în stare de ebrietate a comis un accident rutier în Valu lui Traian. Nu s-au înregistrat victime, dar un autoturism are daună totală. Accidentul s-a produs în jurul orei 2.30, când polițiștii postului […]
Polaris a activat Comandamentul de Iarnă, pregătit să asigure intervenții rapide și eficiente pentru deszăpezirea străzilor și menținerea siguranței în municipiul Constanța. Având la dispoziție echipamente moderne și suficiente resurse, compania este gata să facă […]
Be the first to comment