Un bărbat a murit într-un accident de muncă petrecut în fabrica Cemrom din Corbu

Polițiștii constănțeni au deschis un dosar de cercetare penală după ce în cursul dimineții de duminică, 19 martie, un bărbat a murit într-un accident de muncă petrecut în fabrica Cemrom din Corbu.

Potrivit IPJ Constanța, polițiști din cadrul Secției 5 Rurală Cogealac au fost sesizați, în jurul orei 03.30, cu privire la faptul că, în interiorul unei fabrici din comuna Corbu, un bărbat, de 34 de ani, a fost prins într-un utilaj.

„Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că persoana în cauză ar fi intrat sub un elevator și ar fi fost prinsă între acesta și mai mulți paleți. În urma accidentului de muncă, bărbatul a decedat”, au transmis reprezentanții Poliției Județene Constanța.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea și neluarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă și ucidere din culpă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*