
Un bărbat a ajuns după gratii după ce a sechestrat două tinere într-un apartament din Constanța și le-a oblgat să se prostitueze.
Potrivit IPJ Constanta, la data de 25 august, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 25 de ani. Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, lipsirea de libertate în mod ilegal și proxenetism.
„Astfel, în cursul lunii august, bărbatul ar fi lipsit de libertate în mod ilegal două femei, de 20 de ani, respectiv 24 de ani, într-un imobil din municipiul Constanța. Prin săvârșirea de acte de agresiune fizică, le-ar fi obligat pe cele două persoane vătămate să întrețină relații sexuale cu diferiți bărbați, în schimbul unor sume de bani.
La data de 24 august a.c., una dintre femei a sesizat poliția prin 112. Polițiștii deplasați la fața locului au pătruns cu forța în apartamentul în care erau încuiate cele două femei, pe care le-au preluat în custodie.Autoturismul condus de bărbatul bănuit de săvârșirea faptelor a fost dat în consemn, fiind depistat, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, în apropierea orașului Măcin” – IPJ Constanța.
În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Astăzi, 26 august, va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.
Be the first to comment